Anunturi

 

SCRISOARE DESCHISĂ

                                                                                                                 Către:

  • Președintele Românie,
  • Guvernul României,
  • Senatul României,
  • Camera Deputaților,
  • Ministerul Apărării Naționale,
  • Ministerul Afacerilor Interne,
  • Ministerul de Justiție.

               Asociația Rezervistilor Militari din Interne și Apărare (A.R.M.I.A.), persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală și apolitică, asociație profesională reprezentativă a cadrelor militare în rezervă și în retragere din România, atrage atenția asupra următoarelor aspecte:

               De mai mulți ani, sistemul pensiilor militare de stat din România se află într-o zonă întunecată a dreptății sociale, unde inechitatea a devenit regulă, iar discriminarea – efect colateral „acceptabil”.

               Sub pretextul reformelor succesive și al constrângerilor bugetare, statul român, prin modificările succesive aduse Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (O.U.G. nr. 59/2017, O.U.G. nr. 114/2018 și Legea nr. 282/2023), nu doar că a „înghețat” permanent și ireversibil cuantumul pensiilor militare, ci a creat și un mecanism care tratează discriminatoriu pensionarii militari cu cariere identice, exclusiv în funcție de data pensionării.

               Rezultatul ? Unul profund injust: militari și polițiști cu același grad militar/profesional, aceeași funcție și aceeași vechime în serviciu, primesc pensii semnificativ diferite, fără nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.

               Mai grav este faptul că, aceste măsuri afectează inclusiv demnitatea profesională. Cariera de militar și polițist, presupune restrângeri severe de drepturi, sacrificii personale și familiale, riscuri, incompatibilități și obligații speciale față de stat.

               Această abordare nu este doar o problemă tehnică și nu poate fi redusă la o dezbatere politico-bugetară, ci este o discriminare instituită prin lege, care afectează direct principii fundamentale precum egalitatea de tratament, securitatea juridică și protecția încrederii legitime.

               În termeni simpli, statul a schimbat regulile transferând conflictele politice și costul incoerenței legislative pe umerii celor care l-au servit sub jurământ.              

              A trata arbitrar și discreționar această categorie de pensionari înseamnă a relativiza valoarea statutelor profesionale și a transmite un mesaj periculos: dispreț față de propriul sistem de apărare ordine publică și securitate națională, în care loialitatea și sacrificiul sunt ignorate.

               În fața acestor realități, reacția autorităților a fost, în cel mai bun caz, una de indiferență și cu toate că problemele au fost semnalate constant de asociațiile profesionale și de specialiștii în drept, instituțiile abilitate au evitat sistematic o corecție reală,  dialogul a fost înlocuit cu tăcerea și nepăsarea, iar soluțiile – cu amânări.

               Problema pensiilor militare nu este una corporatistă și nici un privilegiu, ci este un test de credibilitate a statului de drept și de respect față de cei care au servit în instituții fundamentale, unii chiar cu prețul vieții, și atâta timp cât autoritățile aleg să ignore această realitate, inechitatea va continua să erodeze nu doar încrederea militarilor, ci și ideea de justiție socială.

              Nemulțumirea pensionarilor militari este generalizată iar lipsa unui dialog real și obiectiv a dus la o situație fără precedent în istoria UE și NATO, pensionarii militari din România fiind singurii din statele membre care sunt nevoiți  în mod repetitiv să își ceară drepturile în stradă.

              Aceste manifestări nu reprezintă expresia unui exces de revendicare, așa cum se dorește a se transmite opiniei publice, ci reprezintă un semnal de alarmă major pentru orice stat care pretinde că își respectă „apărătorii”.

              Oameni formați în spiritul disciplinei, al ordinii și al loialității, au acum dovada clară a unui eșec instituțional profund, iar atunci când statul nu corectează inechități evidente, responsabilitatea pentru tensiunea socială creată îi aparține în întregime.  

              România, ca stat membru al Uniunii Europene și parte la Convenția europeană a drepturilor omului dar și la Tratatele internaționale, nu poate pretinde că aceste standarde sunt facultative.

               Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne,  în calitatea lor de principali gestionari a resursei umane din familia ocupațională apărare, ordine publică și securitate națională, nu pot rămâne simpli spectatori, iar tăcerea instituțională în fața acestor discriminări evidente, afectează nu doar pensionarii militari ci și credibilitatea în ansamblu, inclusiv capacitatea de recrutare și retenție a personalului, cum se întâmplă de altfel în ultimi ani.

               Guvernul și Parlamentul nu mai pot amâna asumarea acestor responsabilității. Inechitățile din sistemul pensiilor militare sunt rezultatul direct al unor decizii politice, iar corectarea lor ține exclusiv de voință și implicare politică.

            Nici-o reformă reală nu poate fi construită pe nedreptate.

            România este stat membru al Uniunii Europene și al NATO,  iar respectul față de pensionarii militari nu se măsoară în ceremonii și declarații festive odată pe an, de Ziua Națională a României, ci în modul concret în care statul își respectă angajamentele față de cei care l-au servit sub jurământ, unii chiar cu prețul vieții.

          Orice altă abordare nu face altceva, decât să prelungească o situație injustă, să creeze dezechilibre instituționale și să adâncească ruptura dintre stat și propriii săi apărători.

           În concret, atunci când militari și polițiști ajung în stradă pentru a cere egalitate și dreptate, problema nu mai este doar despre pensii, ci este despre credibilitatea statului român  care în aceste momente este grav zdruncinată.

           Toate acestea, ne obligă să solicităm public:

  1. eliminarea discriminărilor din sistemul pensiiilor militare de stat, introduse prin O.U.G. nr. 59/2017 și O.U.G. nr. 114/2018 și Legea nr. 282/2023;
  2. restabilirea unui tratament egal pentru pensionarii militari aflați în situații identice și comparabile;
  3. deschiderea unui dialog real, permanent și transparent cu toate organizațiile reprezentative ale pensionarilor militari.          

           În așteptarea răspunsului dumneavoastră la adresa de email: armia.asoc@gmail.com, vă asigurăm de întreaga noastră considerație.   

           Cu respect, Asociația Rezervistilor Militari din Interne și Apărare, prin

Președinte

Col.(r)  Adrian- Nicolae STOICAN

     București

        

 
În atenția membrilor ARMIA

Pentru dezvoltarea activităților Asociației noastre și al dorinței de a consolida prezența noastră la nivel teritorial, ne adresăm dumneavoastră, cu invitația de a ne comunica disponibilitatea pentru o implicare extinsă în plan județean/local.
Astfel, dorim să identificăm în rândul dumneavoastră persoane interesate să contribuie în mod activ la înființarea și coordonarea unor sucursale județene ori locale și după caz.
Un asemenea demers ar permite o mai bună reprezentare a intereselor comunității noastre, precum și o mai bună reprezentare dar și o desfășurare mai eficientă a proiectelor și inițiativelor,
Înființarea structurilor teritoriale presupune atât implicare organizatorică, cât și disponibilitatea de a susține, la nivel local, valorile, obiectivele și direcțiile strategice.
Conducerea Asociației va oferi sprijin metodologic și instituțional tuturor celor care își vor exprima interesul pentru asumarea unui astfel de rol.
În măsura în care vă regăsiți în această inițiativă și doriți să contribuiți la dezvoltarea unei sucursale în zona dumneavoastră, vă rugăm să ne transmiteți o informare în acest sens, pentru a vă comunica în ce condiții se vor putea demara etapele preliminare de organizare.
Vă mulțumim pentru implicare și pentru dorința de a susține extinderea și consolidarea Asociației.
Cu deosebită considerație,
Conducerea Asociației
 
Stimați membri, ARMIA
Prin prezenta, dorim să vă adresăm mulțumiri pentru încrederea acordata Asociației noastre de la infiintare si pana in prezent.
După cum bine cunoașteți, anul 2025 a fost un an cu transformări și reorganizări .
Contribuția fiecăruia dintre dumneavoastră reprezintă un element esențial în îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat.
În vederea sustinerii in continuare a proiectelor noastre, desfășurate sub egida Asociației, precum si menținerii calității de membru conform prevederilor statului vă adresăm rugămintea ca, în situația în care doriți să faceți parte în continuare din comunitatea noastră, să procedați la achitarea cotizației aferente anului 2026.
Cotizația de membru constituie o resursă indispensabilă pentru susținerea activităților curente, dezvoltarea de noi programe și consolidarea impactului pe care Asociația îl are în domeniul său de activitate.
Prin această contribuție, fiecare membru își reafirmă angajamentul față de valorile și direcțiile noastre comune.
Vă rugăm să efectuați plata cotizației până la data de 31 martie 2026 în contul RO31RNCB0065180740440001
Valoarea contribuției a rămas aceeași de 120 lei/an
În cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare privind detaliile de plată, vă stăm la dispoziție pe grupul de whatsapp sau la adresa de email armia.asoc@gmail.com .
Vă mulțumim pentru deschidere și pentru dorința de a rămâne alături de Asociație.
Cu deosebită considerație,
Conducerea ARMIA

Comunicat din data de 01.08.2025

                        R O M Â N I A                                                                                                                       Neclasificat
 MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE                                                                                              Exemplar unic
                          
       CASA DE PENSII SECTORIALĂ
            Nr. 5 din 01.08.2025

COMUNICAT
PRIVIND PLATA PENSIILOR MILITARE ÎNCEPÂND CU LUNA AUGUST 2025 
            I. Având în vedere modificările prevederilor art. 155 alin. (1) lit. a2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aduse prin dispozițiile Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cărora ,,contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a) – d), datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România, realizate din pensii definite conform art. 99, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a întreprins măsurile care se impun pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale  menționate.
Ca urmare, începând cu luna august 2025, din cuantumurile brute ale pensiilor aflate în plată, se va reține contribuția de asigurări sociale de sănătate de 10% (prevăzută la art. 156 din actul normativ menționat), după deducerea din venitul din pensie a sumei lunare de 3.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 1576 din același act normativ.
        II. Potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) lit. f9 din  Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, au calitatea de plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate instituțiile care stabilesc și plătesc drepturile bănești acordate prin Decretul – Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, și Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
         Totodată, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f9 din  Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, citate anterior, o reprezintă cuantumul drepturilor bănești de care acestea beneficiază în baza legilor precizate, fără aplicarea deducerii din venit a sumei lunare de 3.000 lei.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE 

Army marching in New York.